Mă potrivesc cu micul i

Cu 1 zi înaintea de marea prezentare a noului iPhone al celor de la Apple, am primit un mail de la Blogal Initiative care mă anunța că o nouă campanie este în derulare. Când am intrat și am văzut că Evomag este sponsorul principal mi-am dat seama că premiile sunt pe măsura sponsorului, iar în această privință am avut dreptate.
Azi, în ultima zi a concursului mi-am amintit de acest concurs și am început să scriu. De ce cred ca iPhone 5 se potrivește persoanei mele?
1. Din punct de vedere fizic, amândoi suntem înalți. El are 123 de mm, eu am 1780 de mm. Din punct de vedere al grosimii....mai bine nu trec și asta pentru că la acest capitol îmi dă clasă.
2.Telefonul echipat cu iOS 6 te ajută să socializezi în orice clipă cu funcțiile de Share on Facebook/on Twitter implementate în sistem. Sunt o fire sociabilă, deci iar ne potrivim.
3. Aplicația music din iPhone poate fi pornită apăsând de 2 ori butonul home și pac-pac pornește Adi Minune. Glumeam, nu Adi Minune sau orice altă manea, ci niște melodii normale.
4. Cele 600.000 de aplicații din App Store mă vor ajuta să nu mă plictisesc în timpul orelor de la școală (poate nu vede mama această postare), sau în orice alt loc. Eu de obicei mă plictisesc foarte repede de lucuri, dar după ce testez o aplicație, mai am la dispoziție alte 599.999.
5. Siri îmi poate face rezervări la restaurante, îmi poate găsi un aprozar prin apropiere, și cel mai important lucru, îmi va putea fi un bun/bună prieten/prietenă.

Am creat și un meme pentru această postare. *Menționez că în slide-ul 4 acelea sunt lacrimi de fericire!


0 Response to " Mă potrivesc cu micul i"

Trimiteți un comentariu